![]() | ||||||||||||||||||
|
||||||||||||||||||
Directorul Direcţiei Terminologie şi Inginerie Lingvistică din cadrul Uniunii Latine a fost invitat de Organizaţia Internaţională a Francofoniei (OIF), mai precis de Institutul Francofon al Tehnologiilor Informaţiei şi Formării (INTIF), să participe la Forumul „Noile tehnologii şi francofonia” care s-a desfăşurat la Timişoara în perioada 22-23 martie 2006, în cadrul Stărilor Generale ale Francofoniei în România. Cu această ocazie el a intervenit în cadrul unei mese rotunde animate de Reţeaua Oraşelor Numerice având ca temă „Limba franceză - limbă a inovaţiei”, vorbind despre situaţia limbilor latine în comunicarea de specialitate. Forumul a fost organizat de Organizaţia Internaţională a Francofoniei (OIF) în parteneriat cu guvernul român şi primăria oraşului Timişoara şi în colaborare cu mai multe state (Franţa, Canada, Elveţia) şi guvernul din Québec precum şi cu diferite societăţi private. Preşedintele asociaţiei FUNREDES a participat la această masă rotundă şi a prezentat studiul realizat împreună cu Uniunea Latină despre prezenţa limbilor latine pe Internet. Obiectivele acestui forum au fost:
Sub înaltul patronaj al secretarului general al Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei, Abdou Diouf şi a ministrului de Externe Mihai Răzvan Ungureanu, şase forumuri menite să redinamizeze cooperarea în cadrul spaţiului francofon au fost organizate în patru mari oraşe din România, pe perioada Stărilor Generale ale Francofoniei. Temele acestora au fost stabilite în conformitate cu obiectivele OIF. Lucrările şi rezultatele acestor dezbateri vor fi utile pentru acţiunile comune ale ţărilor membre în perspectiva pregătirii celei de a XI-a Reuniuni la nivel înalt a şefilor statelor francofone care va avea loc în septembrie şi a cărei temă va fi „Tehnologiile informaţiei în învăţământ”. Texto disponível em [fr]
|
|
|||||||||||||||||
| Línguas e Culturas na Web ― Estudo 2007 | Portalingua | | União Latina |